Toamna este o fetita mica nascuta in luna septembrie . Ea este fica
verii . Spre deosebire de aceasta , ea este mai inchisa in sine , nu
este asa calduroasa . Singura ocupatie a toamnei este pictatul .
In septembrie a luat pentru prima data pensula in mana , apoi a
inmuiat-o in culoarea ei preferata , galbenul . Incet , incet,a inceput
sa stropleasca padurile verzi .
In octombrie , era deja pictorita priceputa.Era recunoscuta pentru modul ei frumos de a picta padurile .
In noiembrie , toamna era deja baba . Picturile ei vechi s-au stricat cu
timpul , albindu-se incet , incet , pana ce picturiile batranei
pictorite s-au sters de tot …
joi, 29 august 2013
Timpul.
Cuvantul timp cu sinonimul sau “vreme” revine foarte des in vocabularul nostru.
Auzim continuu:”Nu mai am timp”,”Sa vii la timp”,”A trecut timpul”,”Cum mai trece timpul”sau “Mi-a trecut vremea”,”Pe vremea mea…”.E clar!Timpul este obsesia noastra,a oamenilor.Nu cred ca exista locuinta fara cateva ceasornice,pendula,ceas de masa,de perete,de mana.
Nu cred ca exista oras fara orologiu sau ceas solar.Scolarii invata de mici masura timpului prin soneria sau clopotelul care anunta sfarsitul orei de curs.Trenurile si avioanele ar inceta sa functioneze daca ar disparea posibilitatea de a sti ora exacta.
Nici oamenii nu si-ar cunoaste varsta.Timpul trece si lasa urme,dar nimeni nu l-a vazut vreodata.Ne e prieten sau dusman.Eu mi-l inchipui o apa curgatoare al carui izvor nu-l stie nimeni si nici locul unde se revarsa.
Ceea ce ma nedumereste pe mine este ce se intampla cu lucrurile vesnice,care n-au moarte,cu cerul,cu pamantul,cu soarelesi luna,cu muntii si oceanele.Daca lor li s-a dat tot timpul din lume mai au nevoie sa-l imparta in zile,ani,secole,milenii,asa cum facem noi oamenii?
Cred ca nu.N-ar avea niciun folos.Atata vreme cat timpul ni s-a dat numai noua,trebuie sa facem in asa fel incat sa nu ne devina dusman.Trebiue sa-l imblanzim,sa ni-l facem prieten.Se iroseste prea mult timp.
Ar trebui sa ne facem un scop in viata de a investi timpul cu folos
Auzim continuu:”Nu mai am timp”,”Sa vii la timp”,”A trecut timpul”,”Cum mai trece timpul”sau “Mi-a trecut vremea”,”Pe vremea mea…”.E clar!Timpul este obsesia noastra,a oamenilor.Nu cred ca exista locuinta fara cateva ceasornice,pendula,ceas de masa,de perete,de mana.
Nu cred ca exista oras fara orologiu sau ceas solar.Scolarii invata de mici masura timpului prin soneria sau clopotelul care anunta sfarsitul orei de curs.Trenurile si avioanele ar inceta sa functioneze daca ar disparea posibilitatea de a sti ora exacta.
Nici oamenii nu si-ar cunoaste varsta.Timpul trece si lasa urme,dar nimeni nu l-a vazut vreodata.Ne e prieten sau dusman.Eu mi-l inchipui o apa curgatoare al carui izvor nu-l stie nimeni si nici locul unde se revarsa.
Ceea ce ma nedumereste pe mine este ce se intampla cu lucrurile vesnice,care n-au moarte,cu cerul,cu pamantul,cu soarelesi luna,cu muntii si oceanele.Daca lor li s-a dat tot timpul din lume mai au nevoie sa-l imparta in zile,ani,secole,milenii,asa cum facem noi oamenii?
Cred ca nu.N-ar avea niciun folos.Atata vreme cat timpul ni s-a dat numai noua,trebuie sa facem in asa fel incat sa nu ne devina dusman.Trebiue sa-l imblanzim,sa ni-l facem prieten.Se iroseste prea mult timp.
Ar trebui sa ne facem un scop in viata de a investi timpul cu folos
miercuri, 14 august 2013
Amurg
Priveam orasul de la fereastra camerei mele aflata in blocul cenusiu al
matusii.Eram fascinat de asfintitul soarelui ce invada totul intr-o
lumina rosiatica.
In timp ce ma gandeam cu nostalgie la zilele petrecute la mare,cand soarele se scufunda in apele acelea albastre si curate,cerul imbracat in culorile purpurii isi reflecta nuantele in penajul pasarilor multicolore.Incet,incet totul se transforma intr-o pace care iti cuprindea trupul si sufletul.
Monotonia zilei de vara urma sa ia sfarsit .Noaptea se ascundea pe undeva aducand putina racoare in orasul paralizat de canicula de peste zi.Regretam ca nu sunt o poeta talentata,capabila sa scrie despre un moment atat de fascinant cum este asfintitul.
Am inchis ochii,voind sa-mi imaginez ca soarele imi va trmimite un zambet din lumina asfintitului,iar orasul se coloreaza intens. Puterea lui,caldura,bucuria ce o aduce oamenilor de atatea mii de ani incoace moare cate putin.
Acest spectacol ia forme diferite in fiecare zi a anului, si apusul devine o priveliste mereu aceeasi si totusi de-a pururi noua .
In timp ce ma gandeam cu nostalgie la zilele petrecute la mare,cand soarele se scufunda in apele acelea albastre si curate,cerul imbracat in culorile purpurii isi reflecta nuantele in penajul pasarilor multicolore.Incet,incet totul se transforma intr-o pace care iti cuprindea trupul si sufletul.
Monotonia zilei de vara urma sa ia sfarsit .Noaptea se ascundea pe undeva aducand putina racoare in orasul paralizat de canicula de peste zi.Regretam ca nu sunt o poeta talentata,capabila sa scrie despre un moment atat de fascinant cum este asfintitul.
Am inchis ochii,voind sa-mi imaginez ca soarele imi va trmimite un zambet din lumina asfintitului,iar orasul se coloreaza intens. Puterea lui,caldura,bucuria ce o aduce oamenilor de atatea mii de ani incoace moare cate putin.
Acest spectacol ia forme diferite in fiecare zi a anului, si apusul devine o priveliste mereu aceeasi si totusi de-a pururi noua .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)