Priveam orasul de la fereastra camerei mele aflata in blocul cenusiu al
matusii.Eram fascinat de asfintitul soarelui ce invada totul intr-o
lumina rosiatica.
In timp ce ma gandeam cu nostalgie la zilele petrecute la mare,cand
soarele se scufunda in apele acelea albastre si curate,cerul imbracat in
culorile purpurii isi reflecta nuantele in penajul pasarilor
multicolore.Incet,incet totul se transforma intr-o pace care iti
cuprindea trupul si sufletul.
Monotonia zilei de vara urma sa ia sfarsit .Noaptea se ascundea pe
undeva aducand putina racoare in orasul paralizat de canicula de peste
zi.Regretam ca nu sunt o poeta talentata,capabila sa scrie despre un
moment atat de fascinant cum este asfintitul.
Am inchis ochii,voind sa-mi imaginez ca soarele imi va trmimite un
zambet din lumina asfintitului,iar orasul se coloreaza intens. Puterea
lui,caldura,bucuria ce o aduce oamenilor de atatea mii de ani incoace
moare cate putin.
Acest spectacol ia forme diferite in fiecare zi a anului, si apusul
devine o priveliste mereu aceeasi si totusi de-a pururi noua .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu