Testimonial

Totul porneşte din nimic. Totul porneşte de la a fi tu însuţi, de a fi sincer cu tine şi cu cei din jur. Totul porneşte din propria experienţă de viaţă şi, uneori, recunosc  că din intuiţie…probabil. Trăim de-a lungul vieţii un amalgam de cunoaşteri, de incursiuni contra propriului eu şi ne este greu să decidem ce vrem să facem cu viaţa noastră. Şi într-un fel e bine pentru că avem posibilitatea de a învăţa din propriile greşeli, deşi uneori suntem tentaţi să le facem din nou.
Dar vine un moment când ne maturizăm, ne oprim şi privim în urmă. Uneori cu regret, alteori cu mândrie. De cele mai multe ori cu mânie şi cu amarul ” ce-ar fi fost dacă…”. Recunosc că această sintagmă mă caracterizează şi mă face să devin un eu mai superficial, ataşat într-un fel au altul de trecut. Fără să mă călăuzească cineva în viaţă, a trebuit să înfrunt obstacole şi experienţe care m-au format ca şi individ.

Dar în fond, sunt doar un visător. Visez ca voi toţi la planuri care sper că într-o bună zi se vor concretiza şi vor deveni tangibile. Visez la o carieră de succes, la o afacere proprie, visez să-mi întemeiez o familie, să am propria locuinţă. Şi ştiu sigur că încet-încet, prin multă muncă şi dăruire, voi reuşi tot ceea ce mi-am propus.
Revenind la experienţele de viaţă care ne schimbă caracterul, care ne modelează personalitatea şi ne face să vedem lumea cu alţi ochi. Ne confruntăm cu experienţe definitorii pentru modul în care percepem, analizăm şi sintetizăm viaţa. Şi toate au venit pe rând….
De curând am descoperit ce înseamnă să iubesc cu adevărat. Să simt iubire, să primesc înapoi fără să o cer. Credeam în dragoste şi înainte, dar nu ştiam cum e să simţi asta. Simţi că totul începe de la zero şi percepi universul tău paralel cu cel al fiinţei iubite. Toate acţiunile devin involuntare. Nu ştii cum se instalează sentimentul de dragoste, nu îţi dai seama cum se manifestă, cum se amplifică şi cum se permanetizează. Pur şi simplu, îl resimţi în toată forţa sa în momentul când deja afirmi “Sunt îndrăgostit!” Da, sunt şi eu! Şi mă bucur că pot descoperi, după multe căutări ceva care să simt că este unic. Am mai iubit? Da, am mai iubit. Am iubit chiar la modul disperat, încât să nu văd sau să mai aud pe altcineva în jurul meu. Deziluziile nu au încetat să apară. Dar nu a contat! Nu a contat că m-am făcut poate de râs în faţa cunoscuţilor, prietenilor, familiei… Am fost fără pic de experienţă. Nu mă laud că acum aş avea-o. Niciodată nu voi putea spune că am suficientă experienţă pentru a-mi justifica greşelile. Când sunt vinovat, recunosc, plec capul şi merg mai departe încercând să îndrept cele cauzate în urma greşelilor mele. Nu am învinovăţit pe nimeni niciodată. Am răspuns, am recunoscut adevărul, oricât de dur ar fi fost. Aşa e cel mai bine: să-ţi recunoşti greşelile, să încerci să le repari şi să nu le mai repeţi niciodată. De data asta nu vreau să gresesc. Un instinct  îmi spune că nu greşsesc şi că drumul pe care merg este unul sigur. Ştiu! Mă precipit poate sau impresia asta o las.
Şi voi mă trageţi de mânecă şi mă avertizaţi ” Eşti sigur că e bine?” Da, sunt sigur! Şi nu regret nimic din cele de până acum. Nu regret absolut nimic şi nu voi regreta niciodată. “Şi dacă se termină?” Şi dacă se termină înseamnă că aşa a fost să fie. Tot nu voi avea regrete. Şi de ce s-ar termina dacă suntem grijulii cu ceea ce simţim unul pentru altul? De ce să ne gândim la sfărşit? Doar pentru că o zicală ne aruncă în faţă adevărul că orice început are şi un sfârşit? Prefer să merg înainte ignorând toate limitele impuse de zicale, vorbe şi alte păreri. Atât cât mergem împreună ţinându-ne de mână şi ne purtăm grijă unul celuilalt, această poveste poate fi eternă!
Şi acum închei prin a vă spune doar atât: Aveţi grijă de voi şi învăţaţi din greşeli.