Nevoia de ,,cineva", ura de sine

Ai avut vreodată căcatul ăla de sentiment că ai ajuns de unde ai plecat? Exact. Ăla. Parcă eşti în aceeaşi mocirlă de acum nu ştiu cât timp şi îţi vine să te urci pe pereţi. În fine, trece şi asta peste câteva luni...
Am ajuns să regret enorm că nu am luat decizia corectă de a mă muta acum câţiva ani. Nu că ar fi târziu, dar nu ştiu... Timpul le rezolvă pe toate. Sunt sigur c-aş fi avut altă viaţă -  Oriunde e mai bine decât aici! Rămân la părerea mea...
Să fiu totuşi raţional. Nu-mi plac aventurile şi nici să-ţi bată cineva joc de mine. Nu sunt genul ascunzişurilor şi a mediocrităţii. Prefer să mi se spună în faţă ceea ce se gândeşte despre mine, dar cum nu mai există asemenea specimene prin oraşul ăsta, o lăsăm baltă şi mergem mai departe. Nu poţi aduce pe cineva la nivelul tău. Nici gând!

Daaaar... ai simţit vreodată că ţi-e aşa de dor de unele persoane, încât le-ai scoate din vis doar pentru a le îmbrăţişa? Te-a durut oare întregul corp de nu mai poţi suporta dorul de acele persoane? Dorul este un sentiment comun şi totuşi străin în zilele noastre... Se întâmplă să ne fie dor de un anumit gust, de o anumită mâncare, de un anumit gest, de un anumit loc sau de un moment trăit cu ceva timp în urmă... Dacă irosim cuvântul ,,dor" pe atâtea lucruri reci, cum rămâne cu acel sentiment... acel fior care îţi e strigăt din fiecare celulă a corpului? Să o numesc ,,dorinţă"? Dar cum să fie dorinţa mai presus de verbul ,,a dori"? Ceva a ajuns o nevoie, o necesitate.
A-ţi fi dor înseamnă a te lăsa purtat pe aripile vântului ca să ajungi în gândul acelor persoane, a te înveli în fiecare seară cu umbra inimii lor, a asculta ciripitul păsărilor crezând că poate îţi vor transmite un mesaj din partea lor...

Vreau... vreau şi eu pe ,,acel cineva" care atunci când sunt supărată şi vreau să plec, să vină după mine... acel cineva care atunci când mă uit atent la el să înţeleagă ce vreau... acel cineva care atunci când îl resping să vină să-mi spună ,,te iubesc!", atunci când sunt furios să-mi spună cât de simpatic sunt, atunci când îi spun că am mare nevoie de ea, să înţeleagă că eu vreau mai mult şi nu înainte de toate, să mă facă să înţeleg că viaţa e frumoasă alături de cei la care ţii şi pe care îi iubeşti...

Stau, ascult muzică şi mă gândesc la ce se va întâmpla...






Compunere speciala dedicata   colegei mele , Alexandra  !