Testament de Tudor Arghezi(eseu)

Tudor Arghezi a fost un scriitor roman cunoscut pentru contributia sa la dezvoltarea liricii romanesti.Numele sau adevarat este Ion N. Theodorescu,iar pseudonimul sau,Arghezi.S-a nascut pe data de 21 mai 1880 la Bucuresti.La 30 iunie publica in ziarul “Liga Ortodoxa”,condus de Alecsandru Macedonski,poezia “Tatal meu”.

Poezia “Testament” deschide volumul de debut al poetului Tudor Arghezi “Cuvinte potrivite” in 1927 si reprezinta o arta poetica deoarece in aceasta poezie este un manifest literar in care autorul isi exprima cu mijloacele poetice conceptia despre creatie si despre conditia si rolul artistului in societate.Poezia se incadreaza in artele poetice moderne prin cateva elemente precum aventura limbajului;inovatia prozodica;spargerea tiparelor sintactice si topice;raportul dintre creatie si inspiratie.

Tema centrala a poeziei este creatia iar ca teme secundare legate de aceasta,pot fi considerate conditia si rolul artistului in societate.

Titlul este format din substantivul nearticulat “testament”.In sens denotativ substantivul are doua semnificatii.In plan juridic desemneaza un act in care se precizeaza dorintele ce urmeaza a fi indeplinite dupa disparitia unei persoane,de obicei legate de mostenirea materiala,iar,din punct de vedere religios termenul trimite la cartea bibliei,in care sunt concentrate invataturile apostolilor lasate mostenire umanitatii.

Poezia este structurata din cinci strofe de tipuri diferite,ceea ce subliniaza modernitatea poeziei la nivel de forma.Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat care se desfasoara intre tata si fiu;intre strabuni si urmasi;intre rob si domn.

Prima strofa,o octava,avanseaza problema traditiei si a asumarii acesteia.Incipitul marcheaza adresarea directa catre un fiu imaginar “Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte” caruia eul poetic ii lasa creatia sa,singura mostenire veritabila.Artistul isi asuma trecutul pe care il transmite pe cartea sa altor poeti sau cititorilor numiti cu termenul metaforic “fiule” .Cartea,element de recurenta are in prima strofa acceptia de treapta,element de legatura intre generatii.Metafora trecutului “seara razvratita”,enumeratia”Prin rapi si gropi” si locutiunea adverbiala “pe branci”subliniaza truda inaintasilor de a pastra intacta fiinta nationala pentru urmasi.

In strofa a doua care reprezinta un catren,creatia este inteleasa ca un document fundamental care trebuie sa vorbeasca despre suferintele trecutului.Ca reprezentant al inaintasilor “al robilor cusaricilor”,poetului ii revine sarcina de a pastra viu zbuciumul celor de care se simte organic legat prin “osemintele varsate-n mine”.

In cea de-a treia strofa care are caracter polomorf,ideea centrala aduce in prim plan rolul creatiei care transfigureaza realitatea chiar si cea mai urata.Efectul transfigurat este unul de durata si este comparabil cu efortul taranilor care supun pamantul prin truda transformatoare.trecerea de la un modul traditional de viata si de munca fizica,simbolizate in poezie prin sapa si brazda,la munca intelectuala si la modul de viata modern ale caror simboluri sunt condeiul si calimara,este rezultatul eforturilor seculare”sudoarea sutelor de ani”.Descendent al generatiilor de truditori ai pamantului,poetul este un nascocitor care printr-un act creator indelungat,metamorfozeaza cuvintele urate din graiul pentru vite in materie poetica,dand nastere astfel cuvintelor potrivite.Sintagma”cuvinte potrivite”este o metafora pentru creatie care,in viziunea autorului este rezultatul efortului si nu al inspiratiei divine.O alta idee poetica lansata in a treia strofa reprezinta o prefigurare a esteticii uratului lansata pentru prima data de poetul Tudor Arghezi “Facui din zdreante muguri si coroane”.In continutul strofei a treia se completeaza conceptul de creatie cu alte sensuri.Rolul poeziei este de a imobiliza trecutul,sa-l sacralizeze pentru a-l transforma intr-un indreptar  moral.Cultul stramosilor devine o noua religie intre poezie “Am luat cenusa mortilor din vatra si am facut-o Dumnezeu de piatra”.O alta idee poetica esprimata in cea de-a treia strofa se refera la rolul justitiar al creatiei.Poezia,numita metaforic vioara are menirea sa sintetizeze toata suferinta si revolta trecutului si sa ii pedepseasca pe toti cei vinovati de aceasta suferinta “Durerea noastra surda si amara/O gramadii pe-o singura vioara./Pe care ascultand-o a jucat/Stapanul ca un tap injunghiat”.

Strofa finala a poeziei pune in discutie raportul dintre inspiratie si creatie si conditia artistului in societate.Inspiratia,muza simbolizata prin domnita “intinsa lenesa pe canapea”,sufera in poezia autorului si pierde teren in favoarea trudei,a efortului de creatie.In conceptia poetului,creatia este rezultatul imbinarii dintre talent si mestesug;dintre “Slova de foc si slova faurita”.Finalul poeziei subliniaza rolul creatorului,asumat cu responsabilitate si modestie.Poetul se declara un rob in serviciul suveranului stapan-cititorul,chiar si atunci cand acestuia ii pot scapa unele sensuri ale creatiei.

In nivelul morfo-sintactic,alternanta persoanei intai singular cu persoana intai plural a verbului subliniaza ideea de legatura si continuitate intre generatii.Dislocarile topice semnifica atat suferinta trecutului cat si suferinta muncii creatoare.

In nivelul stilistic se releva cu adevarat aventura limbajului poetic arghezian caracterizat printr-o bogata fantezie metaforica,prin personificari si comparatii inedite sau prin epitete rare.

In concluzie, Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara, despre menirea literaturii, despre rolul artistului in societate.

Hanul Poveştilor

A fost odată ca niciodată, într-un loc nici prea dosit, dar nici lesne de găsit un han. Acest han se numeşte Hanul Poveştilor!
Se spune, că oriunde te-ai fi aflat, dacă te simţeai pierdut sau rătăcit, paşii ştiau singuri să ia calea Hanului şi să te poarte într-acolo.
Hanul Poveştilor este un loc plin de magie,de frumuseţe şi veselie, iar când toate celelalte locuri ale pământului îşi închid porţile şi îşi sting luminile...el e singurul în care mai pâlpâie o lumină de căldură şi speranţă care îi aşteaptă pe toţi ce au nevoie de un loc de popas.
Luminiţa aceasta se numeşte Farul Hanului, iar ea ne ajută să nu ne pierdem definitiv în lumea oamenilor mari şi să putem găsi mereu drumul de întoarcere către copilărie şi visare.
Toţi cei care şi-au adăpostit sufletele o vreme la acest han au socotit de cuviinţă să spună că aici toate poveştile şi toate făpturile din poveşti sunt aievea şi pot prinde viaţă.

- Dar tu de unde ştii? se răţoi de la una dintre mese Bursucul cel Morocănos (despre care trebuie neaparat să ştim că nu e bine să-l contrazicem ci să îi dăm mereu dreptate pentru că ţine mânie la sfadă cu toate că este bătrân şi uituc.)
- Iarăşi dumneata Domnule Bursuc... Eu sunt Povestitoarea, i-am răspuns zâmbind-i senin şi calm! În fiecare seară mă întrebi acelaşi lucru...
- Acelaşi lucru spui? În fiecare seară? Hmmm, pfuuaa...se strâmbă îmbufnat Domnul Bursuc.
- Acum ai să spui ca dumneata ştiai că Hanul are Hangiţă şi nu Povestitoare...
- Pe pălăria mea de Bursuc! Chiar aşa am vrut să te întreb! Dar...de ce nu are Hanul Hangiţă?
- Offf, Domnule Bursuc...pentru că Hangiţa este numai una. Are glasul duios şi vorba dreaptă, iar cei care o aud sunt prinşi în mrejele ei pentru veşnicie. Poveştile par să i se nască în suflet, iar oaspeţii întotdeauna îi are pe măsura frumuseţii şi ospitalităţii sale. Hanul frumoasei hangiţe este la numai o bătaie de inimă de al nostru şi se numeşte Hanul Viilor din Vârful cu Dor.
- Dar Hangiţa?
- Hangiţa? Ea îşi spune Minerva, însă fiecare poate să o numească după cum simte - ea nu se va supăra. Într-o zi am să vă povestesc şi despre acest han frumos.
- Aşa şi...de ce tu nu poţi fi Hangiţă?
- Domnule Bursuc! se auzi de undeva de aproape un glas răguşit şi bătrân.
- Aaaauuuuaaa! ţipă Bursucul ascunzându-se după fustele Povestitoarei. Dar asta, ce păcatele blănii mele pereţioase mai este? Ai auzit? A, a vorbit masa! Şi a şi clipit! Uite ce ochi scorburoşi are!
- Normal că a vorbit, Domnule Bursuc. Este o Masă meşteşugită din Stejar Vorbitor, care nu ştiu de ce de atâta amar de vreme doar pe dumneata te preferă.
Auzindu-mi vorbele (înadins întoarse din "condeiul" sufletului), Bursucul se retrase de după mine tuşind plin de el şi încruntând din sprâncene:
- Cum de ce? Pentru că eu sunt Regele Bursucilor! Ai să vezi că într-o zi ai să-mi dai dreptate!
- Asta nu uiţi! Asta nu o uiţi niciodată! Ştiu cine eşti!
- Chiar ştii? se umflă el în blană.
- Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat! Eu ţi-am pus blăniţa, urechile (în timpul acesta Bursucul şi le pipăia de zor, de teamă să nu i le iau înapoi...), botul...
- Da? Şi atunci, de ce nu mi te închini? Doar ştii că sunt rege...
Povestitoarea de mine începu să râdă cu poftă, apoi i-am răspuns:
- Dacă nu ştii să stai în banca dumneata să vezi cum îţi tund blana aia regală imediat!
- Nuuuu! se tângui el aproape copilăreşte. Făceam şi eu aşa...o glumă, dar nu a ţinut nu-i aşa?
Masa din Stejar Vorbitor începu să râdă guturat de se scuturau toate paharele pe ea.
- Se pare că nu, nu a ţinut, reuşi Masa să spună printre hohotele de râs.
- Na bazaconie! se îmbufnă iar Bursucul regal. Acum am ajuns şi de râsul unei mese...
- Bursuc! strigă masa la el.
- Aaaaaa! se sperie din nou Domnul Bursuc spre amuzamentul Mesei.
- Doamne Bursuc...de atâţia amar de ani stai pe spinarea mea şi încă te mai sperii de mine?
- Na, ce să fac dacă nu mi te amintesc...
- Hai, gata. Nu te mai ciudi şi stai jos. Ţi s-a răcit şi ceaiul de atâta vreme...Am să rog Veveriţa cea Sprintenă să îţi aducă altul.
- Mulţumesc...

Povestitoarea zâmbi!
Uff...e greu aşa! Eu am zâmbit! Cred că şi acum zâmbesc pentru că sunt fâstâcită şi încurcată.
Toate acele fiinţe îşi aveau locul şi rostul acolo. Poveştile păreau a fi nerăbdătoare şi văsătoare. Lumea aceasta plină de magie, de făpturi ciudate şi vorbăreţe, frumoase şi fermecate era lumea ei cu ochi mari de copil.

- Dar şi Povestitoarea a fost copil? întrebă un micuţ mânz inorog cu coama strălucind a visare.
- Bineînţeles că am fost şi eu copil draga mea Praf de Stele! i-am răspuns mângâind-o şi întinzându-i siropelul ei preferat din trandafir. Însă, pe când eu eram copil, tu nu erai născută - erai doar un vis frumos în visele mele.
Micuţa Praf de Stele începu să necheze de bucurie lângă părinţii săi, în timp ce aceştia încercau din răsputeri să o domolească:
- Gata, gata Prinţesă că ai să verşi tot siropul şi altul nu mai primeşti.
Praf de Stele era singura Prinţesă Inorog din neamul Inorogilor Iubirii. Mama ei se numea Zâmbet de Lună, iar tatăl ei se numea Suflet de Soare, dar despre ei am să vă povestesc într-o altă zi de han. Într-o zi de vară, când zânele ies din flori pe furiş, iar spiriduşii fac ghiduşii ca să le sperie.
În Han erau aproape toţi preferaţii ei: Micuţul Brăduleţ ( care mereu va fi preferatul ei şi al Vântului), Mama Bufniţă sau Bufniţa Albastră cum o vom mai regăsi printre poveştile Hanului, Stejarul cel Bătrân cu familia sa de ghinde şi frunze vorbitoare ( Stejar care ne va spune multe poveşti, el însuşi fiind o poveste frumoasă cu elfi şi un membru de seamă al Hanului ), familia Râmelor Peltice, familia Firului de Iasomie, cele două familii ale Regatului Păpădiilor, spiriduşul Jips cu poveştile lui de iarnă, rândunica cea veselă, motănelul cel alintat, zânele, elfii şi câţiva oameni îndrăzneţi care veniră pe Calea cea Întoarsă către copilărie.
Şi astfel, Hanul roia de oaspeţi de seamă, de poveşti, de veselie şi căldură.
Lingurile, castroanele, ceştile...zburau de colo-colo care mai de care mai repede să nu lase drumeţii însetaţi, înfriguraţi şi flămânzi, Veveriţa cea Sprintenă le ajuta preluând comenzile repede, repede, iar focul mocnea încetişor în sobă...aducându-le aminte de năzbâtiile copilăriei, de miresmele de cozonaci din serile de sărbătoare, de poveştile bunicilor cărunte cu vorbă blândă.
Şi, pe când toate ar fi intrat în rânduiala Domnului Somn...uşa Hanului se trânti de perete nici prea tare, dar nici foarte încet speriindu-ne pe toţi!
Până şi eu ca şi Povestitoare am tresărit.
Dintre noi însă, cel mai tare s-a speriat Mama Bufniţă.
- Bu-hu-huuuuuuu-huuu, aha aha, aha! ţipă şi tuşi speriată Mama Bufniţă! Vai de penele şi oasele mele bătrâne şi pline de boală...se văicări biata pasăre, în timp ce capul i se învârtea ca un girofar. Ai să mă omori într-o zi Vântule dacă ai să mai apari aşa!
- Hehe, lasă Mamă Bufniţă că mi-ai suportat tu şi altele mai rele! îi răspunse acesta bucuros să o revadă alături de atâţia prieteni dragi.
- Bună seara nene Vântule, l-am salutat zâmbind larg de fericire şi îmbrăţişându-l. Dacă mai râzi cu atât de mare poftă ai să-mi ridici în aer toţi oaspeţii şi ai să-mi stingi toate candelele, i-am spus veselă.
- Prinţesă Luthien!
- Ssssiitt! Aici sunt doar Povestitoarea!
- Da, dar şi Povestitoarele au poveştile lor, ca mai toţi dintre noi, zâmbi Vântul sugubăţ.
- Da, dar toate la vremea lor Nene Vântule. La vremea lor...

Ultimele zile din vacanţa de vară.

Sfârşitul vacanţei de vară se apropie de final cu paşi repezi. Zorii unui nou an şcolar se văd în depărtare. În câteva zile, şcoala va reîncepe, iar odată cu ea vacanţa cu dimineţi libere, pline de joc şi voie bună, va fi doar o amintire.

Mi-am propus ca în scurta perioadă rămasă până la primul sunet al clopoţelui din acest an să profit cât pot de mult de ultimele zile de vacanţă.

Prima pe lista mea de priorităţi va fi grădina zoologică. Sunt curios să văd ultimele animale aduse de la ultima mea vizită la zoo. Totodată, vreau să mă documentez asupra vieţii unor animale, pentru a putea întocmi o compunere pe care trebuie să o prezint în primele zile ale noului an şcolar.

Următorul lucru pe lista mea de făcut până la finalul vacanţei este să găsesc o piscină pentru a participa la un curs de înot. Am realizat în zilele petrecute la mare, că este necesar să ştii să înoţi. În plus, fără să te mişti în voie prin apă nu e nico distracţie la mare. Vreau ca în viitoarea vacanţă la mare să fiu un înotător iscusit.

În zilele care îmi vor rămâne mi-am propus să chem la mine nişte prieteni să încingem un joc de echipă pe noua mea consolă, Xbox 360 cu Kinect. Zilele trecute părinţii mi-au cumpărat două jocuri absolut noi: un joc cu maşini - Forza Motorsport 4 şi unul sportiv - Virtua Tennis 4. Abia aştept să le prezint prietenilor mei aceste jocuri şi să petrecem împeună nişte momente memorabile.

Aş mai avea multe alte lucruri de făcut în această vacanţă, dar trebuie rezerv câteva zile şi şcolii. Trebuie să citesc nişte lecturi de vacanţă pentru a putea întocmi nişte prezentări, pe care le voi preda în prima săptămână de şcoală. Această activitate îmi va fi foarte utilă, deoarece încetul cu încetul trebuie să mă deconectez de la viaţa de vacanţa şi să intru un ritm specific şcolii.

Chiar dacă mă încearcă o uşoară tristeţe când mă gândesc că vacanţa de vară e pe sfârşite, voi încerca să profit de fiecare clipă liberă pe care o mai am, până la începutul anului şcolar.

Toamna, dulce Doamna

Era ultima zi de vara, Ea trebuia sa plece de pe meleagurile noastra. Toamna voia sa vina la noi, dar nu avea floarea clipelor; daca anotimpul respectiv n-o avea nu putea sa vina la noi.
-Zanute, stiti voi cumva la cine se afla floarea clipelor? intreba Toamna.
-Nu, dar o putem intreda pe Vara sau pe tatal tau, batranul Maestrul Ora.
-Mai bine va duceti la tatal nostu, el va va spune precis, stie totul. Poate ca Vara nu ne va spune daca floarea e la ea. Ea da roade, dar nu si surorilor ei, pentru ca orice anotimp are roadele lui. Si floarea clipelor o putem numi pentru ea un rod foare important!
Si Toamna sufla printrun corn la Maestrul Ora.
-Ce este, fica mea draga? intreba Maestrul Ora
-Tu poti vedea cu Ohelarii Vedetot la cine e floarea clipelor?
-Sigur.
-Si… la cine e?
-E la Hotii de Timp!
Toamna s-a dus la capatul taramului Albastru, dincolo de marea jucausa pentru a-i gasi pe Hotii de Timp. Acestia cand au vazut-o au inghetat-o, facund-o stana de piatra.
Aceste lucruri au fost privite de catre Casiopeea, cea mai timida si mai micuta zana a toamnei , deoarece ea a urmarit-o. Hotii de Timp au vrut sa o transforme si pe Casiopeea, dar datorita rapiditatii ei n-au reusit. Casiopeea, cu ajutorul puterii magice de a transforma pe cineva in frunze ruginii de toamna, i-a transformat pe Hoti si le-a luat floarea clipelor. A readus-o pe Toamna in viata, fara a mai fi o stana de piatra si fiica anului cea mai roditoare a putut sa vina la noi.
-Iti voi da o rasplata, cea mai frumoasa… bagheta mea de a controla frunzele, zise toamna
-Toamna dulce, Doamna! Iti multumesc! zise Casiopeea.
Si au urmat trei luni de toamna, mai frumoase ca oricand.

Dorul.

Nu vreau sa sufar
Si sa-mi para rau
Ca te-am avut aproape
Si-acum ma parasesti
Vreau draga mea iubita
Sa fi mereu cu mine
Sa-mi spui mereu in soapta
Ce mult tu ma iubesti... !!!


Si de vor veni zile
In care o sa plang
Cu mana ta cea calda
 Lacrimi sa mi-o stergi...
Si de vor fi si zile
In care de dorul  tau sa mor
Cu chipul bland si-un zambet cald
Sa vii te rog la mine
Caci nu-mi doresc
Si chiar nu vreau
Nu vreau , sa sufar,
Si sa-mi para rau....

Visul.

Cand visele trec
Sperantele plang
Si curg lacrimi netezi
Si curg ne-ncetat
Si-o balta  de lacrimi
Indata se fac
Caci visele mele-n sperante-au trait
Si-n caldura credintei au izvorat
Dar iata ca visul
Ce eu l-am avut
Spunand tot mereu ca e ceva bun
Sa risipit , in ceata ... !!!

Fiorii

Cand iti vad chipul
Ma regasesc
Privirea ta ma incalzeste
Si sunt fiori ce ma cuprind
Si al tau zambet imi sopteste
Ca esti a mea, mereu vei fi...
Sau o luma se coboara
Ma-tinge-n-cet si stralucesc..
Si-apoi te vad cum te apropii
Lumina ei ,apoi si tu...
 Ma-mbratisezi apoi, si-atuncea
Din doua roze,facem una
Pentru ca doi ce se iubesc mereu
Vor deveni mereu doar unul..... !!
Imi pare rau si-mi cer iertare
Ca inima eu ti-am luat
Dar inima mea...
 Nu poate trai fara a ta ..

Ochii tai.

Cand te privesc
 In ochii tai
 Dragoste-i mele...!!

Daca-ai  fi vant
Mi-as dori  sa fiu o crenguta
Sa-ti pot simti
Fiecare adiere....