Inainte sa te cunosc pe tine, pot spune ca nu stiam ce este aceea
„iubire”. Crezusem de mai multe ori ca „sunt indragostit” sau ca
„iubesc”, dar odata ce te-am cunoscut mi-am dat seama ca in trecut nimic
nu fusese adevarat, totul fusese o joaca, o copilarie. Noaptea, odata
ce puneam capul pe perna adormeam brusc; nu aveam nicio grija. Dar,
chiar daca lumea mea era stearsa si lipsita de viata eram liber, vesel
si fericit.
Apoi, intr-o zi ai aparut. In acea clipa m-am simtit pentru prima data
„viu”, am simtit ca traiesc cu adevarat. In scurt timp am devenit
prieteni, am inceput sa tinem unul la celalalt. Eram fericit! Odata ce
te cunosteam mai bine incepeam treptat treptat sa te plac. Putin cate
putin, apoi din ce in ce mai mult. Totul era frumos, iar astfel niste
clipe si niste mici gesturi poate nesemnificative pentru altii, pentru
mine au devenit cele mai frumoase amintiri.
Acea „simpatie”, acea „mica atractie” s-a transformat mai apoi in ceva
nemaiintalnit, ceva cu totul si cu totul nou. Totul a inceput cu niste
usoare furnicaturi in stomac, niste fluturi ce se agitau de fiecare data
la vederea ta. Mai apoi eram cuprins de o dorinta, o nevoie arzatoare
de a fi mereu in preajma ta, de a vorbi si de a te vedea nonstop. Te
cautam intruna, iar atunci cand nu imi raspundeai sau te comportai ca si
cum nu as exista simteam ca lumea se prabuseste asupra mea. Nu mai eram
bun de nimic, eram trist si fara viata. Tot atunci au inceput si
primele mele nopti nedormite. Oricat de mult incercam sa inchid ochii si
sa adorm asa cum faceam odata, in fata ochilor imi aparea imaginea ta,
inima incepea sa imi bata haotic si deveneam nelinistit, fara stare.
Atunci am simtit pentru prima data ce este „iubirea”!
Ai fost singura care a reusit sa ma schimbe vreodata, poate fara
intentie. Cu ajutorul tau am inceput sa vad totul altfel decat inainte.
Am invatat sa dau atentie si sa apreciez multe lucruri marunte pe care
pana atunci nici macar nu le obesrvam. Toate simturile, sentimentele si
dorintele erau intensificate.
Mi-am dat seama ca „iubirea” este cel mai de pret lucru, cel mai frumos
cadou pe care Dumnezeu il poate oferi. Dar din pacate, nu mult a durat
pana cand am descoperit ca totodata, „iubirea” poate deveni cea mai
cruda si mai letala arma. Atunci cand mi-am dat seama ca tu nu simti
nimic pentru mine am fost cufundat intr-un nesfarsit abis. Totusi nu
m-am dat batut din prima, ignoranta ta ma facea sa te iubesc din ce in
ce mai mult, sa te doresc mai mult ca pe orice. Dar, incepusem sa
obosesc incercand si sperand. Ma consumasem usor usor si ajunsesem de
nerecunoscut. Am decis ca toate sperantele mele sunt in zadar si am
hotarat sa te uit. Sa incerc sa te ocolesc si sa te ignor pana ce voi
putea sa te scot complet din inima mea. Din pacate acest lucru a fost
imposibil de realizat. Chiar daca o lunga perioada nu mai vorbeam cu
tine, sau chiar nu te mai vedeam, o fractiune de secunda era mai mult
decat suficient pentru a trezi la viata acele sentimente.
Acum am inceput sa ma impac cu gandul… Totusi acele amintiri, acele
clipe, acei fluturasi si acele sentimente au ramas si vor ramane
intotdeauna in inima mea. Ai fost si vei ramane pe veci prima mea
iubire, iar pentru tine va exista mereu o portita acolo, in sufletul
meu. Poate cine stie..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu