Poate, candva…

Inainte sa te cunosc pe tine, pot spune ca nu stiam ce este aceea  „iubire”. Crezusem de mai multe ori ca „sunt indragostit” sau ca „iubesc”, dar odata ce te-am cunoscut mi-am dat seama ca in trecut nimic nu fusese adevarat, totul fusese o joaca, o copilarie. Noaptea, odata ce puneam capul pe perna adormeam brusc; nu aveam nicio grija. Dar, chiar daca lumea mea era stearsa si lipsita de viata eram liber, vesel si fericit.
Apoi, intr-o zi ai aparut. In acea clipa m-am simtit pentru prima data „viu”, am simtit ca traiesc cu adevarat.  In scurt timp am devenit prieteni, am inceput sa tinem unul la celalalt. Eram fericit! Odata ce te cunosteam mai bine incepeam treptat treptat sa te plac. Putin cate putin, apoi din ce in ce mai mult. Totul era frumos, iar astfel niste clipe si niste mici gesturi poate nesemnificative pentru altii, pentru mine au devenit cele mai frumoase amintiri.
Acea „simpatie”, acea „mica atractie” s-a transformat mai apoi in ceva nemaiintalnit, ceva cu totul si cu totul nou. Totul a inceput cu niste usoare furnicaturi in stomac, niste fluturi ce se agitau de fiecare data la vederea ta. Mai apoi eram cuprins de o dorinta, o nevoie arzatoare de a fi mereu in preajma ta, de a vorbi si de a te vedea nonstop.  Te cautam intruna, iar atunci cand nu imi raspundeai sau te comportai ca si cum nu as exista simteam ca lumea se prabuseste asupra mea. Nu mai eram bun de nimic, eram trist si fara viata. Tot atunci au inceput si primele mele nopti nedormite. Oricat de mult incercam sa inchid ochii si sa adorm asa cum faceam odata, in fata ochilor imi aparea imaginea ta, inima incepea sa imi bata haotic si deveneam nelinistit, fara stare.  Atunci am simtit pentru prima data ce este „iubirea”!
Ai fost singura care a reusit sa ma schimbe vreodata, poate fara intentie. Cu ajutorul tau am inceput sa vad totul altfel decat inainte. Am invatat sa dau atentie si sa apreciez multe lucruri marunte pe care pana atunci nici macar nu le obesrvam.  Toate simturile, sentimentele si dorintele erau intensificate.
Mi-am dat seama ca „iubirea” este cel mai de pret lucru, cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu il poate oferi. Dar din pacate, nu mult a durat pana cand am descoperit ca totodata, „iubirea” poate deveni cea mai cruda si mai letala arma. Atunci cand mi-am dat seama ca tu nu simti nimic pentru mine am fost cufundat intr-un nesfarsit abis. Totusi nu m-am dat batut din prima, ignoranta ta ma facea sa te iubesc din ce in ce mai mult, sa te doresc  mai mult ca pe orice. Dar, incepusem sa obosesc  incercand si sperand. Ma consumasem usor usor si ajunsesem de nerecunoscut. Am decis ca toate sperantele mele sunt in zadar si am hotarat sa te uit. Sa incerc sa te ocolesc si sa te ignor pana ce voi putea sa te scot complet din inima mea. Din pacate acest lucru a fost imposibil de realizat. Chiar daca o lunga perioada nu mai vorbeam cu tine, sau chiar nu te mai vedeam, o fractiune de secunda era mai mult decat suficient pentru a trezi la viata acele sentimente.
Acum am inceput sa ma impac cu gandul… Totusi acele amintiri, acele clipe, acei fluturasi si acele sentimente au ramas si vor ramane intotdeauna in inima mea. Ai fost si vei ramane pe veci prima mea iubire, iar pentru tine va exista mereu o portita acolo, in sufletul meu. Poate cine stie..